Sedinte Online

8 ACTIVITATI DE TEAM BUILDING PE CARE SA LE INCERCI IN SEDINTELE ONLINE!

REINVENT YOUR SEDINTE! 8 ACTIVITATI DE TEAM BUILDING PE CARE SA LE INCERCI IN SEDINTELE ONLINE!

Numerele au vorbit. Chiar si inainte de aceasta criza, in ultimii ani, companiile devenisera din ce in ce mai interesate de lucrul de acasa si de sedintele online. Angajatii care lucrau deja remote mentionau cresterea flexibilitatii drept avantaj, aratand imbunatatirea moralului si cresteri in productivitate. Potrivit unui studiu recent intre participantii Global Leadership Summit din Londra (da, cercetatorii britanici stiu ei ce stiu 😉), 34% dintre companiile prezente isi propusesera ca, pana in 2020, jumatate din forta lor de munca sa lucreze remote.

Totusi, in ultimele luni, am migrat fortat si brusc catre online. Iar, desi, tehnologia are valoare in a ne conecta, mingea este tot in terenul nostru atunci cand vine vorba de a construi relatii solide chiar si de la distanta. Nu, nu inlocuim interactiunea, ci doar valorificam online-ul si capacitatea sa de a ne aduce impreuna. In esenta, de aceea sunt importante sedintele online – pentru ca ne tin „on track”, indreptandu-ne, cu totii, in aceeasi directie.

Desi nu citam un studiu, suntem convinsi ca cercetatorii britanici ar fi de acord cu noi ca activitatile de team building imbunatatesc moralul echipei si sentimentul de apartenenta. Chiar daca suntem obisnuiti cu ele offline, iar online-ul poate fi un obstacol in constructia unei echipe solide, cresterea productivitatii generale si a satisfactiei celor cu care lucram nu este o sarcina imposibila. Iar pentru ca sedintele online vor fi, cel putin in perioada urmatoare, norma si nu exceptie, ne-am tot gandit la cum sa le facem mai interesante.

Tocmai pentru aceasta am creat un WorkBook cu activitati de teambuilding pe care sa le incerci impreuna cu echipa ta… remote.

Il poti descarca gratuit de aici:

In continuare, trecem activitatile in revista, pe scurt, dar gasesti, in WorkBook, toate detaliile implementarii lor.

1. REMOTE CRIBS

Mai tii minte MTV Cribs? Cum ar fi, ca la final de sedinta online, tu si colegii tai, sa va „regizati” propria emisiune Remote Cribs?

Aceasta activitate este un mod distractiv de a arunca o privire in spatiile de lucru ale colegilor tai.

2. ONLINE BINGO

La urmatoarea sedinta online, programati-va o pauza de… Remote Work Bingo!

Este o activitate care poate genera discutii distractive. Dupa ce ati notat numele colegilor sau familiei in dreptul unor activitati caracteristice acestei perioade, puteti impartasi momente amuzante cu cei din echipa. 

3. SHOW & TELL

Show & Tell incurajeaza participantii sa prezinte lucrurile importante pentru ei. Poate ca ideile pentru urmatorul cadou aniversar pentru colegii tai se afla chiar in aceasta activitate! Pentru aceea, dar si pentru a descoperi alte si alte lucruri pe care le aveti in comun, alocati cateva minute pentru un Show & Tell pe o tema prestabilita.

4. CALL OF THE CHAMPIONS

Call Of The Champions este un mod interactiv si relaxat de a coordona sedintele online. La inceputul acesteia, fiecare membru primeste cate un rol la care este nevoie sa se conformeze pe toata perioada intalnirii. Spre exemplu, unul dintre voi poate fi Yes, Man-ul sedintei, respectiv persoana care gaseste cate un motiv pentru care sa aprobati orice propunere. 😉

5. NETFLIX TRIVIA

Pentru ca tot am avut o perioada in care ne-am familiarizat in amanunt cu repertoriul Netflix, de ce sa nu verificam cam cat de atenti am fost la serialele si filmele vazute? Este o activitate care, in plus fata de aprecierea spiritului competitiv al colegilor tai, poate genera o discutie amuzanta. 

6. WEB SCAVENGER’S HUNT

Cand ai intrat, ultima data, pe website-ul companiei? Ei bine, poate acesta este un moment potrivit. Puteti incerca aceasta activitate, fie individual, fie impartiti in sub-echipe care pot comunica doar in chat-ul privat. Asemanator cu Scavenger Hunt-ul din offline, acesta presupune gasirea unor indicii prestabilite pe website-ul companiei. Oare cat v-ar trebui sa cautati expresia „indicatori de performanta” intr-unul dintre articolele de pe blogul vostru? 

7. ALIENS HAVE LANDED

Cum ar fi ca la urmatoarea sedinta online cu echipa ta sa aterizeze niste extraterestrii care vor sa afle mai multe despre compania voastra, dar pot comunica doar in imagini? Impartind membrii echipei in grupuri mai mici, in aproximativ 30 de minute, ai putea identifica cam cum percep colegii tai compania din care faceti parte. Creativ, sau ce?!

8. THE BUCKET LIST CHALLENGE

Bucket List-ul este acea lista de lucruri pe care vrei sa le faci in viata… before you hit the bucket. Impartasind dintre visurile fiecaruia, va cunoasteti mai bine, identificati noi lucruri in comun sau va inspirati pentru tematica iesirilor viitoare. Mai mult, poate unii dintre voi au bifat deja lucruri de pe Bucket List-ul celorlalti si pot impartasi experientele lor.   

Daca tot mai multi dintre noi vom continua sa lucram de la distanta, asa cum se preconizeaza, avem nevoie sa ne asiguram ca suntem echipati corespunzator, cu cele mai bune instrumente pentru a ne gestiona eficient timpul si pentru a ne indeplini sarcinile de acasa. Pe langa soft-uri si hard-uri necesare organizarii sedintelor online, avem nevoie de oameni, de o echipa indeajuns de solida pentru a rezista provocarilor distantarii sociale.

Chiar si un proverb african spunea ca daca vrei sa mergi repede, solutia este sa mergi singur; dar, daca vrei sa ajungi departe, vei avea nevoie de o echipa. Iar, pentru aceasta, poti incerca cele 8 activitati pe care le-am mentionat mai sus!

Descarca WorkBook-ul cu detaliile de aici:

Poti pune in aplicare activitatile pe care ti le propunem chiar astazi sau cand veti avea urmatoarea sedinta online. In WokBook, am notat detaliat, desfasurarea fiecarei activitati, exemple si sabloanele necesare.

Iar, daca aveti nevoie de ceva mai mult decat activitatile de team building online, iti propunem noile noastre Incentive Boxes. 😉   

Cu cat timp inainte este bine sa achizitionam biletele de avion pentru a obtine cel mai bun tarif?

Unul dintre principalele obiective ale companiilor este acela de a mentine bugetul sub control, cu precadere de a obtine cel mai bun pret posibil pentru bunurile/serviciile achizitionate.

Cand vine vorba despre bugetul alocat deplasarilor de business, lucrurile tind sa scape repede de sub control, in special datorita fluctuatiilor tarifelor pentru biletele de avion.

Asadar, cum facem sa ne incadram totusi in multdisputatul buget? Nu este niciun secret ca biletele de avion achizionate din timp au un tarif mai mic decat cele achizitionate in ultimul moment, dar ce inseamna “din timp”?

Un studiu recent in care s-au analizat peste 917 milioane de tarife incearca sa raspunda intrebarilor fara de raspuns: cu cat timp inainte de calatorie este bine sa se achizitioneze un bilet de avion? In ce zi a saptamanii biletele de avion sunt cele mai accesibile? si De ce se modifica tarifele de la un minut la altul? Pentru aceasta ultima intrebare, in afara de “sa complice existenta tuturor”, raspunsul va veni intr-un articol viitor.

Studiul mai sus mentionat arata ca tarifele pentru biletele de avion se modifica, in medie, de 62 de ori din momentul punerii in vazare pana in momentul zborului efectiv, adica o data la 5-6 zile.

In anul 2017, tarifele cele mici pentru biletele de avion se puteau gasi cu 70 de zile inainte de ziua calatoriei. Bineinteles, inainte de a nota in calendar ziua 70 de dinaintea delegatiei, trebuie sa luam in considerare ca si aceasta valoare este una medie.

Studiul mentioneaza ca tarifele “First buy” , care se gasesc intre 319 si 169 de zile inainte de o calatorie, nu sunt nici pe departe cele mai bune si ca intervalul optim este cel cuprins intre 121 si 21 de zile (4 luni – 3 saptamani) inainte de calatorie. Daca insa rezervati un bilet de avion cu mai putin de o saptamana inainte de zbor, veti plati, in medie, cu 208 USD mai mult decat daca l-ati fi rezervat in perioada optima de achiztie.

Studiul demoleaza mitul conform caruia ziua de marti este ziua in care se gasesc cele mai mici tarife pentru biletele de avion si ne asigura ca ziua saptamanii nu este importanta catusi de putin. Macar atat!

Asadar, pentru a tine bugetul de travel sub control, este indicat sa planuim in avans calatoriile companiei. Chiar daca unele dintre ele sunt de neprevazut, pot fi rezervate din timp cele a caror data este cunoscuta – precum targurile si expozitiile de interes pentru compania voastra.

Pentru cei care se ocupa de rezervarea deplasarilor intr-o companie, nu este o noutate ca este mai bine (pentru buget, evident) sa rezervi mai devreme decat mai tarziu. Acum, in urma studiului efectuat de cercetatorii… americani, acest lucru este confirmat.

Studiul a fost efectuat  in Statele Unite ale Americii pentru curse interne.

 

Sursa: cheapair.com

 

Destinatii de teambuilding: Sicilia

Orice organizator de teambuilding isi doreste sa reuseasca sa creeze un eveniment unic, in care participantii sa nu se plictiseasca, care sa reuseasca sa uneasca echipa si sa ramana o amintire minunata in mintea tuturor.

Suntem aici pentru voi! Va ajutam sa organizati teambuilding-uri remarcabile, indiferent de obiectivele pe care le aveti, indiferent de locul in care vreti sa plecati. Asadar, astazi ne-am propus sa exploram o idee noua de teambuilding, o destinatie aparte, cu o multime de lucruri de facut – Sicilia.

Din punctul nostru de vedere, aici orice pasiune, orice comportament isi gaseste o activitate potrivita de teambuilding.

Gastronomie si vinuri

In toata Italia, dar mai ales in Sicilia, exista o multime de preparate traditionale, absolut delicioase, pe care participantii unui teambuilding pot invata sa le prepare de la bucatarii autohtoni. Bineinteles, putem merge mai departe, sa cream un concurs in care mai multe echipe sa incerce sa pregateasca un pranz sicilian perfect. Membrii echipei voastre au deja cunostinte de bucatarie italiana? Atunci, sa le organizam un concurs de gustat si ghicit preparate locale. Nu e nevoie sa mai spunem cat de mult ne-am distra asa.

Creativitate si intelectualitate

Muzica, teatru, desen, dans, design vestimentar, sicilienii le au pe toate si le duc la un nivel ridicat. Cultura, traditia, istoria sunt elemente care le sunt fundamentale. Mai mult decat atat? Le exploateaza la maximum iar participantii din teambuilding-ul tau vor fi fericiti sa exploreze cat mai mult din aceste arte, secrete, mestesuguri.

Natura, sport si aventura

De la sporturi usoare, in care participantii vor avea mult timp sa admire natura, activitati recreative intr-un peisaj de vis, pana la sporturi extreme in care adrenalina ii va face pe membri echipei sa se uneasca din ce in ce mai bine, le gasim pe toate tot aici, in Sicilia. Jocuri de supravietuire si orientare in zona vulcanilor, rafting, pescuit subacvatic, off-road… doar cateva exemple.

V-am convins? Cine e gata de un teambuilding in Sicilia?

Sfaturi pentru calatorii in interes de serviciu mai placute

Daca ai un job care implica deplasari frecvente, atunci stii cat de istovitoare poate fi o calatorie in interes de afaceri. In continuare, vom prezenta cateva tactici care pot imbunatati experienta unei delegatii.

 

  1. Foloseste o lista cu obiective.

Chiar daca ai obiceiul de a calatori foarte des, tot se poate intampla sa uiti anumite lucruri. Pentru a optimiza performanta este indicat sa pastrezi in agenda o lista cu lucrurile esentiale pe care trebuie sa le iei si una cu lucrurile pe care trebuie sa le faci in timpul calatoriei. Iti poate schimba perspectiva in legatura cu aceasta experienta.

 

  1. Pastreaza intodeauna la tine niste batoane energizante in bagajul de mana.

„In timpul unei intarzieri de 7 ore, automatul din aeroport a ramas fara mancare”, relateaza un antreprenor, „de atunci nu mai plec niciodata fara sa am o rezerva cat de mica la mine”. Daca este iarna sau din anumite cauze exista o serie masiva de intarzieri, este posibil sa ramai fara noroc. Este bine sa fii pregatit in avans pentru astfel de evenimente, iar un baton energizant poate insemna enorm cand ai ramas fara mancare.

 

  1. Noteaza-ti numarul camerei.

Daca ai fost plecat pentru cateva saptamani, poate fi dificil sa iti amintesti daca stai in camera 304, sau daca aceea a fost camera in care ai stat saptamana trecuta. Pentru a evita un drum la receptie, eventual pentru a afla apoi ca esti la hotelul gresit, noteaza-ti toate detaliile referitoare la cazare. In acest mod, vei scuti timp si vei scapa de disconfortul creat de confuzie.

 

  1. Ia o masa buna.

Nu exista ceva mai frustrant decat sa ajungi intr-un oras nou, sa fii infometat si sa nu gasesti un loc bun pentru a lua masa. Exista foarte multe aplicatii care te ajuta sa gasesti un local care serveste mancare buna, de accea ia acest lucru in considerare cu putin timp inainte de a pleca. Daca esti atras de diversitatea culturala din domeniul gastronomic, poti  sa incerci ceva local si vei ramane cu o experienta mult mai bogata din calatoriile tale.

 

Sunt lucruri mici care pot transforma o experienta obositoare si neplacuta in ceva acceptabil, poate chiar placut. Daca inveti sa fii pregatit pentru astfel de situatii neplacute, ele vor scadea in intensitate si nu iti vor mai crea atata neplacere.

Avantajele folosirii unei agentii de turism pentru calatoriile de afaceri

Multe companii calatoresc fara ajutorul unei agentii de turism, pe baza unor argumente, de cele mai multe ori nefondate. Parteneriatul cu o agentie de turism, parteneriatul cu BizTour, poate sa iti aduca beneficii multiple in momentul in care vine vorba de business travel. Fie ca vorbim despre conferinte, teambuilding-uri sau deplasari pentru afaceri, iata cateva dintre ele:

Lasa-ti grijile in mana expertilor. Folosind serviciile oferite de o agentie de turism, economisesti timp, eviti anumite situatii pe care nu stii cum sa le gestionezi si te asiguri ca vei avea in cel mai scurt timp biletele pe care ti le doresti, fara batai de cap.

Primesti cele mai bune preturi. Este posibil sa crezi ca ai obtinut cele mai bune preturi pentru calatoriile pe care vrei sa le faci. Totusi, externalizarea acestui proces catre agentie de turism presupune o reducere de pret, deoarece aici exista acces la mult mai multe optiuni decat cele disponibile tie.

Ai asistenta 24/7. Agentiile de turism asigura mai mult decat o reducere de costuri si de timp. Este important sa ai control asupra investitiei pe care o faci in cadrul companiei tale. In cazul unor probleme intampinate in calatorie, vei fi ajutat. Daca ai nevoie de informatii referitoare la evenimentele din zona in care calatoresti sau locurile in care poti lua o cina deosebita, vei primi consultanta necesara.

Invata din calatoriile tale. Este dificil sa iti coordonezi calatoriile de afaceri daca nu realizezi care este modul cel mai eficient si placut mod in care trebuie sa calatoresti. O agentie se poate mula si poate invata care sunt nevoile tale, in asa fel incat fiecare calatorie pe care o faci sa fie din ce in ce mai placuta pentru tine.

Este important sa ai o agentie pe care te poti baza atunci cand organizezi o calatorie in interes de afaceri. BizTour are o experienta de peste 10 ani in calatorii si stie de ce ai nevoie pentru a avea o delegatie placuta dar si eficienta.